Graul si orzul- Tehnologie de cultura

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Graul si orzul- Tehnologie de cultura

Mesaj  Turcoeanu Marian la data de Lun Dec 12, 2011 1:58 pm

[left] Recoltarea graului

Lucrarea cea mai importanta din luna iulie este recoltarea graului. Cheltuielile la aceasta cultura au fost mari si in anul 2010, mai ales ca toate s-au scumpit (semintele, ingrasamintele, motorina, pesticidele). Momentul optim pentru recoltare este stabilit in functie de metoda de recoltare si de destinatia recoltei. Recoltarea directa se realizeaza cu combine autopropulsate, cand boabele au ajuns la maturitate deplina, iar umiditatea acestora a scazut la 16%. Rezultate bune se obtin in culturi cu plante necazute si cu imburuienare redusa.
Daca lanul este cazut intr-o singura directie, recoltarea se face si ea intr-o singura directie, dar in contrasensul de cadere a plantelor. Recoltarea se face cu pierderi minime daca reglarea combinei se corecteaza de doua ori pe zi, in functie de starea lanului. Loturile semincere se recolteaza la umiditatea de 14% si separat pe soiuri, luandu-se toate masurile pentru evitarea impurificarii mecanice. Culturile imburuienate, cele cu coacere neuniforam si cele cazute se recolteaza in doua etape. Plantele se taie cu vindroverul la inaltimea de 25 cm fata de sol, in faza de coacere in parga. Ele raman pe miriste pana ce boabele ajung la umiditatea de 14%(o saptamana) dupa care se recolteaza cu combina, echipa cu ridicatori de brazda. Prin recoltarea divizata continutul de gluten umed creste cu 3-4 %. Eliberarea terenului de paie se face concomintent cu recoltatul, in care caz combina este dotata cu dispozitiv de tocare si imprastiere a paielor pe toata latimea de lucru. In acest caza se face o reducere insemnata de combustibil fata te alte sisteme de eliberare de paie. Cantitatea de paie este egala cu recolta de boabe inmultit cu coeficentul 0,59 - 0,65 in functie daca recolta este mai mare sau mai mica de 4 tone/ha. Balotarea paielor se face cu diferite tipuri de prese, dupa care sunt transportate si depozitate in functie de destinatie (celuloza, furaje, compost, brichete pentru incalzit). De mentionat ca aprinderea brazdelor de paie reprezinta o masura periculoasa de mediu si este interzisa prin Bunele Practici Agricole. Cei care dau foc la paie vor avea probleme cu primirea subventiilor/ha.

Recoltarea ovazului
Ovazul se scutura relativ usor la maturitate, de aceea recoltarea se face cand boabele din treimea superioara a paniculului au ajuns la maturitate deplina, iar cele de la baza sunt la sfarsitul coacerii in parga. In aceasta faza de vegetatie, plantele au paniculul galben, insa la baza spiculetelor inferioare se mai observa striuri verzui, iar nodurile paiului au o usoara nuanta verzuie. In zonele unde folosirea combinelor nu este posibila din cauza plantelor, recoltarea se face in doua faze. Snopii se lasa 2-3 zile pentru a se usca, si numai apoi se aseaza in cruci. Procentul de boabe variaza intre 34 si 40% din recolta totala, iar cantitatea de pleava poate fi apreciata la 8-12% din productia de boabe. Pentru evitarea pierderilor prin scuturare, trebuie sa se efectueze recoltarea cu combina la orele de dimineata, cand plantele sunt inca umede.


GRÂUL – Triticum aestivum L

Importanţa economică şi furajeră

Grâul este considerat cultura agricolă cu cea mai mare suprafaţă cultivată pe plan mondial, aceasta fiind de peste 220 milioane hectare. În ţara noastră suprafaţa cultivată cu grâu este de cca. 25% din suprafaţa arabilă şi 40% din suprafaţa semănată cu cereale.
Importanţa ce se acordă acestei culturi constă în următoarele particularităţi:
● pentru aproape jumătate din populaţia lumii, pâinea produsă din făină de grâu reprezintă hrana de bază;
● din punct de vedere calitativ, boabele de grâu au un raport echilibrat între conţinutul de hidraţi de carbon şi cel de substanţe proteice, corespunzător cerinţelor organismului uman;
● boabele de grâu constituie materia primă pentru producerea sau extragerea de substanţe utile care intră în procesarea unei mari diversităţi de produse agroalimentare;
● boabele de grâu au o durată mare de păstrare şi pot fi transportate la distanţe mari fără riscul degradării calităţii;
● se poate folosi direct în hrana animalelor, mai ales tărâţele ce rezultă din industria morăritului, deoarece au un conţinut ridicat în proteine, grăsimi şi substanţe minerale;
● paiele rezultate după recoltarea grâului se pot folosi în hrana animalelor sau ca aşternut în grajd, la fabricile de celuloză sau pentru prepararea îngrăşământului organic;
● datorită plasticităţii ecologice ridicate, grâul poate fi cultivat în diferite zone climatice şi la altitudini foarte mari;
● din punct de vedere agrotehnic cultura este mecanizată în totalitate, iar grâul intră în aproape toate sistemele de rotaţie agricolă, fiind considerată o plantă premergătoare foarte bună, deoarece are o perioadă de vegetaţie relativ scurtă, favorizând realizarea, în condiţii optime, a lucrărilor pentru pregătirea patului germinativ a culturii ce urmează.

Însuşiri morfologice şi fiziologice

Înfrăţirea constituie particularitatea biologică cea mai importantă a grâului. În cazul grâului de toamnă, această însuşire se declanşează la 15-20 zile de la răsărire şi continuă până la scăderea temperaturii sub 50C. În timpul unor ierni cu temperaturi mai ridicate , înfrăţirea poate continua dar fraţii formaţi un ajung la fructificare.
Perioada de timp de la răsărire şi până la intrarea în iarnă este considerată o perioadă de adaptare a grâului la temperaturi scăzute, realizându-se, astfel, procesul de călire care constă în acumularea (mai ales în celulele de la baza coletului) de substanţe de rezervă, formate din zaharoză, glucoză şi levuloză.
Procesul de acumulare a zaharurilor durează 15-20 zile, influenţează creşterea rezistenţei grâului la temperaturile scăzute din timpul iernii, care asociat cu mărirea concentraţiei sucului celular, se poate ajunge până temperaturi de –200C....-230C, la nivelul nodului de înfrăţire.
În timpul iernii, numită şi perioada de criptovegetaţie, au loc o serie de procese fiziologice, cum sunt: absorţia azotului, transformarea şi utilizarea acestuia în procesele morfologice, desfăşurarea procesului de fotosinteză prin creşterea conţinutului de substanţe organice (acidul ascorbic).
Primăvara, după dezgheţarea solului, plantele îşi intensifică funcţiile vitale şi începe procesul de regenerare a grâului, rolul cel mai important în acest proces îl au rezervele de azot acumulate de plantă în timpul iernii.
În cazul grâului de toamnă se disting două perioade: perioada vegetativă şi perioada generativă. Trecerea de la perioada vegetativă la cea generativă se realizează în perioada de toamnă-începutul iernii, iar procesul se numeşte vernalizare sau iarovizare.
Organogeneza la grâul de toamnă cuprinde 12 etape, de la stadiul de apex vegetativ şi până la maturizarea deplină.
Înfloritul grâului începe la 3-4 zile după înspicare, iar perioada de înflorire este de 3-5 zile.
Numărul de spiculeţe într-un spic este determinat atât de factorii genetici şi de mediu, cât şi de cei tehnologici, mai ales de nivelul de nutriţiei minerale.
Un spic de grâu cuprinde între 15-40 boabe, iar greutatea boabelor într-un spic variază între 0,8-1,3 g.



Sistematică şi soiuri

Grâul face parte din ordinul Graminalis, familia Gramineae, genul Triticum. Acest gen cuprinde numeroase specii diploide, tetraploide şi hexaploide, din care două sunt mai importante: grâul comun (Triticum aestivum ssp vulgare), care ocupă 90% din suprafaţa cultivată cu grâu şi grâul durum sau arnăut, sau tare (Triticum durum sau Triticum turgidum conv. Durum), care se foloseşte pentru prepararea pastelor făinoase.

Grâul comun – Triticum aestivum ssp. vulgare L.


În ţara noastră au fost create numeroase soiuri de grâu, cu particularităţi agrobiologice şi tehnologice diferenţiate, ceea ce face posibilă extinderea culturii în toate zonele favorabile. Dintre soiurile de grâu de toamnă se pot evidenţia: Alex, Apullum, Dropia, Eliana, Magistral, Rapid, Romulus, Rubin, Turda 95, iar din soiurile de grâu durum: Durom, Pandur, Rodur.
Perioada de vegetatie si de campanie
Perioada de vegetatie – 270-300 zile, in functie de soi si conditii de cultura
• Perioada de semanare
o incepand cu 25 septembrie in Sud, pana la 20 oct.
o incepand cu 15 septembrie in Nord, pana la 5 oct.
• data inceperii recoltarii
o sfarsitul lunii iunie, inceputul lunii iulie in Sud
o jumatatea lunii iulie, inceputul lunii august in Nord
Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie

În general, grâul are cerinţe relativ scăzute faţă de temperatură. Astfel, la temperaturi de 15-180C răsărirea plantelor are loc în numai 4-5 zile. Înfrăţirea grâului se realizează la temperaturi mai scăzute, de 8-100C.În perioada de iarnă, în funcţie de soi, grâul rezistă până la temperaturi de –200C, la nivelul nodului de înfrăţire. În cazul în care grâul a intrat în iarnă fără să parcurgă perioada de călire, rezistenţa la temperaturile scăzute scade foarte mult.
În timpul perioadei de vegetaţie cerinţele grâului faţă de temperatură cresc: până la alungirea paiului sunt favorabile temperaturile de 8-100C, iar până la înspicare temperatura optimă de creştere şi dezvoltare este de 15-180C. Înflorirea, polenizarea şi fecundarea se desfăşoară normal la temperaturi în jur de 100C, noaptea şi 23-250C ziua.
Umiditatea are un rol important în realizarea unor producţii ridicate la grâu. În acest sens, pe întreaga perioadă de vegetaţie, grâul are nevoie de cel puţin 225 mm precipitaţii, repartizate cât se poate de uniform. Seceta de toamnă, după semănatul grâului, are o influenţă directă asupra producţiei, mai ales dacă la aceasta se asociază şi un nivel scăzut de precipitaţii din timpul iernii.
Primăvara, pe măsură ce înaintează în vegetaţie, cerinţele grâului faţă de umiditate cresc. Insuficienţa umidităţii influenţează negativ întregul proces de organogeneză, iar în final asupra formării organelor generative.
Seceta atmosferică şi temperaturile ridicate din perioada înspicării şi umplerii bobului, creează un dezechilibru fiziologic în circuitul apei în plantă (nivelul transpiraţiei depăşeşte nivelul absorbţiei), ceea ce face ca bobul să-şi înceteze dezvoltarea, să-şi reducă greutatea, rămânând şiştave.
Reducerea fenomenului de „şiştăvire a grâului” care apare mai ales în zonele cu climat secetos, se poate realiza prin introducerea în cultură de soiuri precoce, care ajung la maturitate înainte de apariţia condiţiilor nefavorabile.
Solurile lutoase şi lutoargiloase, cu fertilitate naturală ridicată sunt cele mai potrivite pentru cultura grâului. Solurile cu exces de umiditate sau cele uşoare, foarte permeabile, nu sunt potrivite pentru grâu. Limitele optime de pH sunt de 6-7,5, iar în condiţiile solurilor mai acide sau alcaline se impune lucrarea de cercetare a pH-ului prin amendare.
Din punct de vedere al tipului de sol, grâul realizează cele mai mari producţii pe solurile cernoziomice şi brun roşcate.

Zonele de cultivare

Ţinând seama de cerinţele faţă de factorii de vegetaţie, zonele cele mai favorabile pentru cultura grâului sunt: Câmpia Dunării, Câmpia de Vest, Câmpia Transilvaniei şi partea de N-E a Moldovei.
Grâul de toamnă poate fi cultivat în ţara noastră în următoarele condiţii: în condiţii foarte favorabile pe 19,5% din suprafaţa arabilă, favorabile pe 70,4% şi puţin favorabile pe 7,2% (BÂLTEANU şi colab., 1990).
Deoarece, resursele termice şi hidrice sunt la nivelul optim pentru cultura grâului, în cea mai mare parte a zonelor de cultură din ţara noastră, producţia de grâu este influenţată cel mai mult de gradul de fertilitate naturală a solului şi de măsurile tehnologice ce se aplică pentru îmbunătăţirea acestei fertilităţi.

Soiurile romanesti utilizate, pe zone de favorabilitate
• Sudul tarii: Fundulea 4; Flamura 85; Dropia; Lovrin 34; Rapid
• Zona colinara din sudul tarii: Albota ; Trivale ; Siminic 30 ; Fundulea 4
• Vestul tarii( zona de campie :Timis, Arad, Bihor): Lovrin 34 ; Lovrin 41 ; Flamura 85 ; Fundulea 4 ; Delia ; Alex ; Dropia
• Transilvania: Ariesan; Apullum; Transilvania 1; Turda 81; Fundulea 4
• Centrul si sudul Moldovei: Flamura 85; Dropia; Gabriela; Moldova 83
Nordul Moldovei: Aniversar; Suceava 84; Turda 81; Ariesan

Tehnologia de cultivare
Rotaţia
Cele mai bune plante premergătore pentru grâu sunt: leguminoasele anuale (soia, mazărea, fasolea) şi perene (lucerna, trifoiul, ghizdeiul), rapiţa, cartoful timpuriu, floarea soarelui şi hibrizii de porumb timpurii. Culturile târzii de toamnă (sfecla de zahăr sau furajeră, hibrizii târzii de porumb) sunt mai puţin indicate ca plante premergătoare.
Se interzice cultura grâului pe terenurile infestate de boli transmisibile (tăciunele, mălura), pe cele tratate cu erbicide triazinice remanente, sau pe cele cultivate cu cereale păioase mai mult de un an.
Grâul este considerat o bună plantă premergătoare pentru aproape toate culturile agricole din ţara noastră.

Lucrările solului
Arătura se va executa cu plugurile în agregat cu grapa stelată şi se va încheia cu două săptămâni înainte de semănat: în zonele de nord până la 10 septembrie, iar în zonele de sud până la 25 septembrie. Adâncimea de arat este de 20-22 cm pe solurile uşoare şi de 22-25 cm pe solurile grele.
Pregătirea patului germinativ se realizează prin lucrări cu grapa cu discuri, imediat înaintea semănatului.
Arătura de vară: 20-25cm:
Arătura de toamnă 18-20 cm:
Discuit 12-15cm (discuitul inlocuieste aratura in conditii de seceta)


Fertilizarea
Gunoiul de grajd, se aplică în doză de 20 t/ha, direct culturii de grâu pe solurile argiloase sau plantei premergătoare pe celelalte soluri.
Fertilizarea minerală se foloseşte în funcţie de gradul de fertilitate a solurilor (Tabelul3.6) (OANCEA, 1998).





Tabelul 3.6
Dozele de îngrăşăminte chimice aplicate la cultura grâului
Fertilitatea solului Doza aplicată, kg/ha s.a.
N P2O5 K2O
Slabă 120-140 80-100 80-100
Mijlocie 100-120 70-100 60-80
Bună 80-100 50-60 -

Epoca de aplicare: gunoiul de grajd, îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se vor aplica sub arătura adâncă, iar îngrăşămintele complexe la pregătirea patului germinativ; îngrăşămintele azotate se aplică în proporţie de 50% înainte de semănat, iar diferenţa în timpul iernii, pe sol îngheţat, sau la desprimăvărare, până la jumătatea lunii martie.
Fertilizarea fazială (îngrăşăminte foliare cu macro şi microelemente) asociate cu combaterea chimică a buruienilor sau a bolilor şi dăunătorilor, aduce sporuri eficiente la producţia de grâu.
Nutritiv 20:20:20 (aport de N20%, P20%, K20%+microel.) – 2,5 l/ha
Nutrileaf (aport de N20%, P20%, K20%+ Mg.)-2,5l/ha
Nitrofoska (aport de N20%, P19%, K19%+ Mg, B, Cu, Fe, Mn, Mb, Zn) – 2-5l/ha
Folifag (aport de N72%, P25%, K38%+microelemente, procaină, vit. B1, fenolftaleină)-1,5-2,5l/ha.
Fertitell (aport de N, P, K+microelemente)- 1,5-2,5l/ha
Biofert (foliar) –2-4l/ha
Sămânţa şi semănatul
Indici de calitate ai seminţelor: puritatea minimă de 98%, germinaţia minimă 90%.
Densitatea: 500-600 boabe germinabile/m2, sau 30-40 boabe germinabile/metru liniar.
Distanţa între rânduri: 12,5 cm
Adâncimea de semănat: 4-5 cm pe solurile grele şi 5-7 cm pe solurile uşoare.
Norma de semănat. 250-300 kg/ha.
Epoca de semănat: 15-30 septembrie în zonele colinare şi submontane şi 1-15 octombrie în zonele de câmpie.
Lucrările de întreţinere
Tăvălugitul după semănat este necesar când grâul se seamănă după plante ce se recoltează târziu sau când umiditatea solului este scăzută.
Combaterea buruienilor se efectuează prin respectatrea tuturor lucrărilor agrotehnice şi fitotehnice sau prin aplicarea de erbicide, în funcţie de gradul de îmburuienare şi structura speciilor de buruieni:
● pentru combaterea buruienilor din familia Cruciferae (Sinapsis arvensis, Raphanus raphanistrum, Soncus arvensis, Cirsium arvense, etc.) se pot aplica următoarele erbicide: SDMA (2 l/ha) sau Dicotex (2 l/ha). Epoca de aplicare: primăvara, când buruienile sunt în faza de rozetă şi plantele de grâu în faza de înfrăţire, iar temperatura aerului să fie de peste 150C;
● în combaterea buruienilor mai rezistente la erbicidele pe bază de 2,4-D (Convolvulus arvensis, Galium sp., Matricaria sp., Polygonum sp., Stelaria media, Anthemis sp.) se pot folosii: Lontrel 418C (4-5 l/ha), Logran D (1,5 kg/ha), Granstar (20-25 g/ha), Glean (20-30 g/ha), Oltisan (1 l/ha), Icedin forte (2 l/ha). Datorită remanenţei de lungă durată, în cazul tratamentului cu erbicidul Glean, după grâu nu se vor semăna specii sensibile la acest erbicid (floarea soarelui, sfecla de zahăr, sfecla furajeră). Epoca de aplicare: când temperatura aerului este de peste 120C, plantele de grâu se găsesc în faza de înfrăţire-începutul formării primului internod, iar buruienile în faza de rozetă;
● speciile de buruieni monocotiledonate, iarba vântului (Apera spica venti) şi odosul (Avena fatua), se pot combate cu erbicidele: Puma super (1 l/ha), Assert (2-3 l/ha), Avenge (4-5 l/ha), Dicuran (2-3 kg/ha). Epoca de aplicare: primăvara, când plantele de grâu sunt în faza de înfrăţire-până la primul internod, iar buruienile până la începutul înfrăţirii.
Combaterea bolilor se efectuează prin respectarea măsurilor agrotehnice (rotaţie, lucrările solului, epoca de semănat, densitate, etc.) şi prin aplicarea unor substanţe chimice:
● pentru combaterea bolilor transmisibile prin seminţe (tăciune, mălură), se recomandă tratarea acestora cu: Prelude SP (2 l/t), Tiramet 60 PTS (3 kg/t), Vincit P (2 kg/t), Vitavax 200 (2 kg/t), sau Tirametox (3 kg/t), care distruge şi unii dăunători;
● în timpul vegetaţiei, pentru combaterea unui complex de boli (fuzarioză, făinarea, septorioza, etc), se pot aplica: Miraje (1 l/ha), Tilt 250 EC (0,5 l/ha), Bayleton 250 EC (0,5 kg/ha).
Combaterea dăunătorilor se efectuează în funcţie de specia dăunătoare:
● combaterea ploşniţelor cerealelor se face cu: Sinoratox (3l/ha) sau Dimevur (3 l/ha);
● combaterea gândacului ghebos se face cu Lindatox 3 sau PEB + Lindan (25 kg/ha);
● distrugerea gândacului bălos al ovăzului, care atacă şi grâul, se poate efectua cu : Sinoratox (3 l/ha), Carbetox (3 l/ha), Onefon 80 (1,2 kg/ha).
În funcţie de nivelul precipitaţiilor, irigarea constituie o măsură eficientă şi se aplică astfel: o udare pentru răsărire şi 1-2 udări în timpul vegetaţiei, cu o normă de udare de 500-600 m3/ha apă.

Irigarea :
Se asigură pentru răsărire în toamnă 300-400mc/ha.
În perioada de vegetatie se aplică 1-2 udări prin aspersiune cu norme de 500-700 mc/ha










Recoltarea



Pentru evaluarea producţiei se poate folosi următoarea formulă:

P (kg/ha) = Nr. mediu spice/m2 x Nr. mediu boabe în spic x MMB
100
Recoltarea se efectuează mecanizat în totalitate, cu combinele de recoltat cerealele păioase, în faza de coacere deplină, când umiditatea boabelor este cât mai aproape de 14%.
Durata optimă a recoltării grâului este de 5-7 zile în zonele mai secetoase (de câmpie) şi 7-9 zile în zonele mai umede (colinare).
În funcţie de soiul folosit, paiele reprezintă 55-65% din recolta totală a părţii aeriene.

Depozitarea.
Se vor executa lucrări de lopătare, condiţionare, lotizare şi controale periodice privind condiţiile de păstrare. Pentru combaterea insectelor din depozite se utilizează unul din următoarele produse: Actelic (0,05-0,1%); Fendona (2-3%); K,Obiol 25 EC (1,56mg s.a./mp), Phostoxin (39/100kg seminţe).

Producţii potenţiale
În condiţii optime de tehnologie şi de favorabilitate cât şi de capacitatea de producţie a soiurilor, producţia de boabe variază în limita foarte largi: 3000-10000 kg/ha.
Conditii minime de calitate pentru graul de panificatie:
• umiditate, max. 15,5%;
• masa hecolitrica, min 70 kg/hl;
• impuritati, max.15%, din care;
• boabe sparte, max.7%;
• boabe sistave, max 8%;
• boabe avariate, max. 1%;
• boabe atacate daunatori, max. 2%;
• boabe incoltite, max 1%;
• alte cereale, max. 3%;
• corpuri straine, max. 2%;
• gluten umed, min 22%;
• indice de deformare a glutenului, max. 15mm.


ORZUL – Hordeum vulgare L.


Importanţa furajeră

Dintre cerealele păioase, orzul are vechimea cea mai mare în cultură având numeroase întrebuinţări:
● în alimentaţia omului se foloseşte sub formă de arpacaş şi surogat de cafea;
● în industria alimentară constituie materia primă pentru fabricarea berii, alcoolului, glucozei şi dextrinei;
● din punct de vedere calitativ, boabele de orz conţin, în medie: 10,5% proteină, 2,8% grăsimi, 4,0% celuloză, 66,2% substanţe extractive neazotate (din care 53% amidon), o serie de aminoacizi esenţiali (lizină, triptofan, arginină), vitaminele B1, B2, săruri minerale (K, P, Ca);
● în furajarea animalelor se foloseşte sub formă de boabe (concentrate), furaj verde, fân şi nutreţuri grosiere (paie);
● în amestec cu unele leguminoase anuale (mazăre şi măzăriche) formează borceagurile, ce constituie un furaj de mare importanţă în furajarea animalelor, mai ales a vacilor cu lapte;
● în regiunile colinare, orzul poate fi cultivat ca plantă protectoare pentru cultura trifoiului roşu.

Însuşiri morfologice şi fiziologice

În comparaţie cu grâul, orzul are sistemul radicular slab dezvoltat, cu capacitate redusă de solubilizare a compuşilor greu solubili din sol.
Înfrăţirea începe după apariţia celei de a 3-a frunze, durează 15-20 zile, şi se desfăşoară la temperatura de 10-120C.
Dintre cereale, orzul are capacitatea de înfrăţire cea mai mare, în medie formează 2-3 fraţi fertili.
Pentru formarea organelor generative, orzul de toamnă trebuie să parcurgă stadiul de vernalizare, timp de 30-40 zile, la o temperatură de 1-30C.
În primăvară, când temperatura medie a anului a depăşit 100C, începe formarea paiului, care spre sfârşitul perioadei de dezvoltare va avea 5-7 internoduri, cu frunze verzi-albăstrui, dispuse altern, ligula redusă şi urechiuşele foarte bine dezvoltate.
Polenizarea este autogamă, iar înflorirea care se desfăşoară în orele de dimineaţă şi spre seară, se realizează la temperaturi în jur de 150C.
Fructul se formează în decurs de două săptămâni de la fecundare, iar maturarea (cu cele trei faze: lapte, ceară şi deplină) se realizează în 10-12 zile.

Sistematică şi soiuri

Orzul aparţine speciei Hordeum sativum Jessn (sin. cu H. vulgare L.), cu patru convarietăţi:
- conv. hexastichum Alef., orzul comun, cu 4 şi 6 rânduri de spiculeţe în spic;
- conv. distichum Alef., orzoaica, cu 2 rânduri;
- conv. intermedium Korn, cu spiculeţele centrale fertile şi cele laterale complet sau parţial sterile;
- conv. deficiens Voss, cu spiculeţele centrale fertile şi cele laterale complet sterile.

În cultură, în ţara noastră, se află două convarietăţi (hexastichum şi disticum), reprezentate prin mai multe varietăţi, aparţinând la diferite soiuri. Orzul de toamnă este reprezentat de soiurile: Adi, Andrei, Compact, Dana, Mădălin, Miraj, Productiv, Precoce. Dintre soiurile de orzoaică de toamnă se cultivă: Andra, Laura, Victoria; iar dintre cele de primăvară: Aura, Farmec, Prima, Turdeana.

Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie.

Orzul este adaptat la diferite condiţii de vegetaţie datorită plasticităţii ecologice ridicate. Astfel, în emisfera nordică se poate cultiva până la paralela de 70 latitudine nordică (Norvegia), iar altitudinal depăşeşte 2000 m
Temperatura minimă de germinaţie este de 1-20C iar în timpul vegetaţiei temperatura optimă de creştere şi dezvoltare este de 22-260C. Suma temperaturilor biologic active este de 1700-21000C pentru orzul de toamnă şi de 1300-18000C pentru orzoaica de primăvară. În timpul iernii, orzul de toamnă rezistă la temperaturi de până la –150C -170C, iar acoperit cu un strat de zăpadă până la –300C.
Orzoaica de primăvară este mult mai sensibilă la temperaturi scăzute, nesuportând temperaturi mai mici de –100C.
Faţă de umiditate orzul de toamnă are cerinţe mai reduse decât orzoaica, însă fazele critice sunt în perioada formării paiului şi al umplerii boabelor.
În comparaţie cu grâul, orzul are cerinţe mai mari faţă de sol, datorită sistemului radicular mai puţin dezvoltat şi a puterii mai slabe de solubilizare a elementelor nutritive. În acest sens solurile cele mai potrivite sunt cernoziomurile şi brun roşcate de pădure. Sunt contraindicate solurile nisipoase şi cele cu exces de umiditate, acide sau sărăturate.

Zonele de cultivare

Orzul de toamnă se cultivă în zonele de stepă şi silvostepă, iar orzoaica de primăvară în zonele răcoroase şi umede.
Cele mai mari zone de cultură a orzului sunt: Câmpia de Vest, sudul Olteniei şi Munteniei, Câmpia Bărăganului, Dobrogea, Silvostepa Moldovei şi Transilvaniei.
Orzoaica de primăvară întâlneşte condiţiile cele mai favorabile în toate zonele umede şi răcoroase din depresiunile Transilvaniei, Moldovei şi zona submontană.




Tehnologia de cultivare
Rotaţia
Ca plante premergătoare foarte bune pentru orzul de toamnă sunt: leguminoasele anuale şi perene, rapiţa, cartoful timpuriu. Pentru orzoaica de primăvară: culturile furajere anuale, leguminoasele anuale şi perene, floarea-soarelui, cartoful, porumbul. Este contraindicată monocultura şi cultivarea după cultura porumbului tratat cu erbicide triazinice.

Lucrările solului
Arătura se execută vara sau toamna, la adâncimi de 22-25 cm pe solurile grele şi 20-22 cm pe solurile uşoare, cu plugurile în agregat cu grapa stelată.
Lucrările de pregătire a patului germinativ se efectuează cu grapa cu discuri sau cu combinatorul, înaintea semănatului.

Fertilizarea
Perioada mai scurtă de vegetaţie şi sistemul radicular mai slab dezvoltat al orzului, face ca aplicarea directă a gunoiului de grajd să nu fie eficientă. De aceea orzul valorifică mi bine efectul remanent al gunoiului, aplicat culturii premergătoare.
Îngrăşămintele chimice sunt bine valorificate de orz şi orzoaică, aplicarea lor se face în funcţie de gradul de fertilitate al solului (Tabelul 3.7).
Tabelul 3.7.
Dozele de îngrăşăminte chimice aplicate la cultura orzului şi orzoaicei de primăvară.
Fertilitatea solului Doza aplicată, kg/ha s.a.
N P2O5 K2O
Slabă 100-120 80-100 70-90
Mijlocie 80-100 60-80 50-70
Bună 50-70 40-50 -

Îngrăşămintele cu P şi K se aplică o dată cu arătura de bază, iar cele cu azot, jumătate din doză toamna şi jumătate primăvara, pentru orzul de toamnă, iar pentru orzoaica de primăvară, întreaga cantitate de azot înainte de semănat.

Sămânţa şi semănatul
● indicii de calitate ai seminţelor: puritatea minimă de 98%, germinaţia minimă de 90%;
● densitatea: 450-500 boabe germinabile/m2, la orzul şi orzoaica de toamnă; 500-550 boabe germinabile/m2, la orzoaica de primăvară;
● distanţa dintre rânduri: 12,5cm;
● adâncimea de semănat: 3-5 cm;
● norma de semănat: 180-220 kg/ha;
● epoca de semănat: la orzul şi orzoaica de toamnă, semănatul se face în perioada 15-25 septembrie, în zona colinară şi 20-30 septembrie, în zona de câmpie, iar orzoaica de primăvară se seamănă în prima urgenţă, pe parcursul lunii martie.

Lucrări de întreţinere
Combaterea buruienilor dicotiledonate se poate efectua cu unul din următoarele erbicide: SDMA şi STMA (1,5-2 l/ha), pentru combaterea unor buruieni sensibile la 2,4 D şi Icedin (1,5 l/ha), Brominal (1,5 l/ha), Logran D (1,5 l/ha), pentru culturi infestate cu buruieni rezistente la 2,4 D (Matricaria sp., Anthemis sp., Galuim aparine, Stellaria media, Papaver rhoes, etc.).
Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate (Apera spica venti) se recomandă: Dicuran 80 (2-3 kg/ha), Puma S (1 ll/ha), Illoxan 28 EC (2,5 l/ha). Erbicidarea se execută primăvara, când buruienile au 2-3 frunzuliţe.
Pentru prevenirea şi combaterea bolilor ce se transmit prin sămânţă (tăciune, mălură) se recomandă tratarea seminţelor, înainte de semănat, cu produsele: Benit (2kg/t), Prelude (2 l/t), Sumi (1 kg/t), Vitavax 200 FF (3 l/t).
În timpul vegetaţiei combaterea bolilor foliare (sfâşierea frunzelor, pătarea reticulară, arsura frunzelor, piticirea plantelor) se poate efectua prin aplicarea produselor: Bayleton (0,5 kg/ha), Granit (1 l/ha), Miraj (1 l/ha), Spartak (1 l/ha), Tilt P (0,3 kg/ha).
Combaterea dăunătorilor se face cu tratamente la sămânţă (FB7 – 2,5 kg/t sau Tirametox 88 – 3 kg/t) sau în timpul vegetaţiei (Lindatox 3 şi PEB +Lindatox 3+5, în doză de 30 kg/ha, sau prin stropiri cu Sinoratox 35 – 2 l/ha, Carbetox – 1,5 l/ha).
Irigarea orzului şi orzoaicei se face în anii secetoşi, cu o udare pentru răsărirea plantelor şi 1-2 udări în timpul vegetaţiei, cu o normă de udare de 300-400 m3/ha apă.

Recoltarea şi conservarea
Lucrările de recoltare se efectuează mecanizat, fără pierderi, în maximum 4-6 zile.
Orzul pentru boabe se recoltează în faza de coacere deplină, când umiditatea bobului este sub 14%.
În cazul orzului furajer, destinat pentru fulguit, recoltarea se face la umiditatea boabelor de 28-30%. În acest caz boabele se însilozează, în silozuri de suprafaţă sau semiângropate, la fel ca şi masa verde furajeră, realizându-se un furaj cu o valoare nutritivă foarte ridicată.

Producţii potenţiale
În condiţii optime de tehnologie, soiurile create în ţara noastră permit obţinerea unor producţii de 5-7 t/ha la orzul de toamnă şi 4-6 t/ha la orzoaică. Raportul dintre producţia de boabe şi paie este de 1:1,5.


Turcoeanu Marian

Mesaje : 1
Data de inscriere : 12/12/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum