RAPĂNUL LA MĂR

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

RAPĂNUL LA MĂR

Mesaj  Bolocan Luminita la data de Joi Iun 02, 2011 7:24 pm

Universitatea “Dunarea de Jos” din Galati
Facultatea de Inginerie Braila, Specializarea Agricultura
Anul universitar 2010-2011, Semestrul II
Disciplina – Fitopatologie















RAPĂNUL LA MĂR (VENTURIA INAEQUALIS )













Profesor coordonator,
Drd. Rasnoveanu L.



Student,
Bolocan Luminita Cristina

INTRODUCERE


Pomii fructiferi sunt specii cultivate care pot fi atacate de un număr important de agenţi patogeni(virusuri, micoplasme, ciuperci, bacterii), precum şi o serie de dăunători.
Rapănul mărului(Venturia inaqualis) reprezintă una din cele mai periculoase boli în livezile de măr. În condiţii favorabile în livezile neîngrijite, pierderile de recoltă pot depăşi 30%. Fructele atacate de această ciupercă sunt refuzate la export- ceea ce constitue un motiv serios pentru care în livezile de măr se fac numeroase tratamente în fiecare an.
De aceea, fitoprotecţia plantaţiilor pomicole devine o necesitate, mai ales în condiţii pedoclimatice favorabile dezvoltării acestor paraziţi.
Fără aplicarea unui complex de măsuri de protecţie împotriva agenţilor de dăunare, pierderile cantitative şi calitative de producţie pot oscila între 28,8 – 50%, până la compromiterea totală a producţiei de fructe sau material săditor .
Importanţa fitoprotecţiei în tehnologia pomicolă derivă şi din volumul cheltuielilor directe ce trebuie efectuate pentru protecţia pomilor împotriva agenţilor de dăunare.
Fitoprotecţia plantaţiilor pomicole reprezintă o componentă importantă a sistemelor de producţie pomicolă durabilă, integrate ecologic şi economic.
În ultimele decenii au apărut schimbări pozitive în ceea ce priveşte fitoprotecţia culturilor pomicole, ca urmare a apariţiei unor noi substanţe active – de sinteză sau naturale – mai eficiente, mai puţin toxice, a unor mijloace biotehnice uşor de utilizat, şi a progresului tehnologic înregistrat în domeniul mijloacelor de prognoză şi avertizare, dar şi a maşinilor destinate aplicării tratamentelor fitosanitare.
În ultimii ani a crescut interesul general pentru tehnologii moderne, care să permită obţinerea de produse pomicole de calitate, benefice pentru consumator, şi cu impact redus pentru mediu.
În cadrul fitoprotecţiei integrate se acţioneză în vederea oprimizării numărului de tratamente împotriva agenţiilor de dăunare, prevenirea şi reducerea riscurilor de apariţie a rezistenţei la diferite produse pentru protecţia plantelor, reducerea nivelului rezidurilor în producţia integrată de fructe, menţinerea şi creşterea biodiversităţii în agrosistemele pomicole.
În cazul tehnologiilor moderne de fitoprotecţie a livezilor trebuie îmbinate armonios sortimentul, tehnologia de cultură, şi mijloace de combatere fizico-mecanice, chimice, biologice şi biotehnice, şi se vor aplica mai ales preventiv, pentru menţinerea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor sub nivelul la care ar putea duce la pagube economice.

Răspândire
Boala este cunoscută în toate ţările globului unde se cultivă mărul, fiind foarte păgubitoare în zonele cu climat umed, atât în plantaţii cât şi în depozitele de fructe (soiurile de măr depozitate pentru iarnă).
Originară din Europa, a fost semnalată pentru prima dată de FRIES (1819) în Suedia; în SUA a apărut în 1834, în Anglia în 1945, iar în Austria în 1862.
În România, boala este prezentă în fiecare an, în toate bazinele pomicole.

Biologie

Agentul patogen: Ciuperca este un parazit facultativ, ea prezentând două faze, una parazitară şi una saprofită, fiecare având un rol în ciclul evolutiv al bolii.
Faza parazitară corespunde cu dezvoltarea formei imperfecte (asexuată) cunoscută sub numele de Fusicladium dendriticum (Wallr.) Fuck., iar faza saprofită cu dezvoltarea formei perfecte - Venturia inaequalis (Cke.) Wint.
Ciclul evolutiv al ciupercii începe cu faza parazitară, din momentul realizării infecţiei primare. Miceliul ciupercii se dezvoltă în frunze, sub epidermă şi este constituit din filamente septate, cu ramificare abundentă, caracteristică; miceliul hialin devine cu timpul olivaceu, iar mai târziu capătă o culoare brun - olivacee - negricioasă.
Miceliul pătrunde succesiv în interiorul celulelor epidermice, ajungând în ţesuturile lacunos si palisadic. În ramuri, hifele miceliului pătrund adânc în straturile parenchimului cortical.
Subcuticular, miceliul formează strome, alcătuite din acumulări dense, la început hialine, apoi de culoare închisă. Pe aceste strome se diferenţiază conidioforii, care străbat cuticula, ajungând la suprafaţa ţesutului atacat, unde în vârful lor formează conidii.
Conidioforii sunt aproape cilindrici, uniseptaţi, rareori biseptaţi, de culoare brună, reuniţi în grupe compacte. Conidiile se dezvoltă una câte una, în succesiunea acrogenă.
După fiecare conidie formată şi desprinsă, conidioforul creşte puţin la extremitatea sporiferă, formând o ridicătură scurtă în formă de guler, unde se formează o nouă conidie.
Conidiile sunt piriforme sau fusiforme, subţiate la vârf şi trunchiate la bază, uni sau bicelulare, la început hialine apoi brun - olivaceu.
Faza saprofită începe din toamnă când hifele miceliene tinere pătrund în interiorul ţesutului, intercelular, unde dezvoltă un alt miceliu; el invadează parenchimul frunzei, unde, în urma copulării organelor sexuale ale ciupercii rezultă periteciile.
Acestea încep să se formeze încă din toamnă, evoluează în timpul iernii, când se diferenţiază ascele şi ascosporii.
Periteciile sunt globuloase, ovoide sau piriforme, cu pereţii exteriori mai groşi, de culoare închisă la periferie şi mai deschisă către interior.
La început sunt cufundate în ţesut, iar când ajung la maturitate sunt foarte puţin cufundate sau chiar superficiale. Periteciile prezintă la vârf o ostiolă, în dreptul căreia se dezvoltă filamente rigide, brune, scurte.
În peritecie se dezvoltă în medie 150 asce, oblong - clavate, uneori uşor curbate, hialine, cu câte 8 ascospori, bicelulari, la început hialini, apoi de culoare undelemnie.
Proiectarea ascosporilor începe de la sfârşitul lunii martie, eşalonându-se până în iunie în funcţie de temperatura şi umiditatea mediului ambiant, fiind mai mare în prima parte a perioadei de vegetaţie.
În cursul primăverii şi verii, ciuperca se mai poate înmulţi şi prin conidii de vară, care pot produce infecţii primare în paralel cu infecţiile prin ascospori.
În cursul verii o parte din conidii pot pătrunde printre bracteele mugurilor vegetativi şi de rod, altele rămân la inserţia ramurilor sau pe frunzele moarte din pomi.
Forma de iernare a ciupercii o constituie forma perfectă (periteciile) şi miceliul de rezistenţă, din ramuri, precum şi conidiile de vară rămase pe organele pomului.
Transmiterea patogenului peste iarnă se realizează prin periteciile din frunzele căzute şi prin miceliul şi conidiile de pe ramurile atacate. In timpul vegetaţiei diseminarea patogenului se realizează prin ascospori şi conidii.
Inoculul primar este constituit de ascosporii din periteciile purtate de frunzele căzute pe sol.
Ascosporii sunt eliberaţi când precipitaţiile umezesc periteciile pe frunzele moarte. Eliberarea ascosporilor (90-95%) are loc, în general, în primele două ore de la iniţierea unui episod ploios, fiind foarte strâns dependentă de lumină (numai un mic procent de ascospori este eliberat noaptea, între ora 19 si ora Cool. În livezile cu cantitate redusă de inocul ascosporii nu sunt eliberaţi semnificativ noaptea. Intr-o livadă cu inocul ridicat de ascospori, chiar dacă procentul ascosporilor eliberaţi este mic, numărul total de ascospori va fi ridicat, ceea ce poate cauza focare importante de infectii primare de rapăn.
Cantitatea de ascospori eliberată depinde de temperatură: cu cât este mai cald, cu atât aceasta este mai importantă.
Inoculul secundar este reprezentat de conidii, răspândite de vânt şi ploaie. Germinarea lor necesită o perioadă de umectare minimă, în funcţie de temperatură.
Factori favorabili. Infecţiile primare se produc de îndată ce temperatura a depăşit 60C şi au căzut 0,3 mm precipitaţii, frunzele rămânând umede timp de 30 de ore (12 ore la 110C, sau 9 ore, la 250C).
Condiţii sunt necesare pentru apariţia unei infecţii primare de rapăn:
Prezenţa inoculului. Patogenul supravieţuieşte peste iarnă în frunzele infectate rămase pe sol. Ploile puternice toamna crează condiţii favorabile infecţiei foliare la sfârşitul sezonului, după ultimele tratamente cu fungicide. După o iarnă caldă urmată de o primăvară umedă, rata de supravieţuire a patogenului este mai ridicată, ca şi cantitatea de inocul. Putem clasifica livezile ca având cantităţi ridicate sau mici de inocul, în funcţie de numărul de unităţi PAD (Potential Ascospore Dose) sau DPA (Doza Potenţială de Ascospori) prezente în toamna care precede recolta.
Tesuturi vulnerabile. Infecţiile cu rapăn se produc imediat ce apar ţesuturi verzi, frunzele fiind cel mai vulnerabile până la sfârşitul dezvoltării lor; la 5-8 zile după apariţie ele devin rezistente la infecţie. Totuşi, programele de protecţie cu fungicide trebuie repetate pentru protecţia noilor frunze, care apar într-un ritm destul de rapid şi sunt vulnerabile.
Fructele rămân vulnerabile până la recoltare, dar durata de umectare necesară infecţiei creşte cu vârsta fructului.
Condiţii climatice favorabile: temperatura şi umiditatea. Pentru a calcula riscul de infecţie utilizăm modelul lui Mills – care consideră dezvoltarea optimă a patogenului la temperaturi între 16 - 240C; atunci durata de umectare necesară producerii infecţiei este cea mai scurtă.
La temperaturi mai ridicate sau mai scăzute, ţesuturile trebuie să rămână umede mai mult timp pentru ca infecţia să devină posibilă.
Într-o livadă cu un risc scăzut de rapăn, trebuie calculată durata de umectare în timpul zilei (de la ora 8 la ora 19) de la ora începerea ploii până când frunzele sunt uscate (nu se includ ploile nocturne).
Într-o livadă cu risc ridicat, trebuie calculată perioada de umectare de la începutul ploii până când frunzele sunt uscate, indiferent de ora începerii ploii (se includ şi ploile nocturne). Ascosporii se formează la dezmugurit, în frunzele infectate, rămase peste iarnă. Cu cât atacul de rapăn a fost prezent în anul anterior, cu atât ascosporii vor fi mai numeroşi primăvara.
Concentraţia ascosporilor în aerul livezii atinge, în general, un vârf în stadiul de buton roz şi căderea petalelor, dar epidemiile sunt declanşate de infecţiile precoce. Ca urmare, este esenţială începerea unui program de control înainte de iniţierea primei perioade de infecţie – cu fungicide preventive, dacă livada a înregistrat atac de rapăn la sfârşitul sezonului precedent. În livezile în care nu s-a înregistrat atac de rapăn în anul anterior, numărul total de ascospori eliberaţi în atmosferă va fi scăzut şi aceştia vor avea mai puţine şanse de a contamina organe verzi.

Simptomatologie

În România boala este răspândită în toate bazinele pomicole unde sunt plantaţii de măr.
În livezile neîngrijite, în anii cu primăveri şi veri ploioase, pierderile ajung la 30-98% .
Boala se manifestă pe frunze, pe peduncul, pe sepale, pe fructe şi mai rar pe lăstari.
Frunzele atacate sunt acoperite de pete caracteristice, cafenii - olivacee, pe ambele feţe, care cu timpul devin brun-negricioase, cu aspect catifelat; sunt multe şi mici, confluează, ocupând mare suprafaţă din frunză, reducând posibilitatea de hrănire a pomului.
Forma de atac pe sepale şi peduncul se întâlneşte în anii cu primăveri călduroase, cu ploi frecvente.
Fructele sunt atacate în toate stadiile de evoluţie prezentând pete de diferite dimensiuni, brun - măslinii, catifelate.
Fructele atacate se deformează, crapă şi cele mai multe cad în lunile mai - iulie.
La soiurile sensibile, în anii cu ploi frecvente în lunile mai-iunie - iulie, se înregistrează atac puternic de rapăn şi pe lăstari.
Atacul, la început sub formă de pete, de culoare măslinie - catifelată se exteriorizează sub formă de ulceraţii, lăstarul având aspect crustos.
Lăstarii atacaţi se usucă sau degeră în timpul iernii.




Atac la frunza și fructul de măr produs de Venturia inaequalis


STRATEGII DE PROTECŢIE

Strategia de protecţie presupune prognozarea riscului şi intervenţia atunci când acest risc este atins. Atenţie: începutul strategiei de protecţie: peritecii mature şi iniţierea proiectării ascosporilor. Stadiul sensibil: C-C3.
Evaluarea riscului de infecţie presupune: determinarea perioadelor de contaminare, pe baza datelor climatice: durata de umectare a frunzelor, temperatură, pluviometrie, higrometrie. Pentru pomicultor aceste informaţii provin de la reţeaua de prognoză şi avertizare. Riscul de infecţie se poate calcula şi de către pomicultor, calculul fiind însă mai fastidios.
Lungimea perioadei de umectare a frunzelor necesară pentru ca infecţia să aibă loc variază cu temperatura. Intr-o livadă cu inocul redus: când ploaia începe ziua (între ora 8 şi ora 19) se numără orele de la începerea ploii până când frunzele sunt din nou uscate; când ploaia incepe noaptea (între ora 19 şi ora 8:00) se numără orele în care frunzele rămân umede, de la 8:00 dimineata.
Într-o livadă cu inocul ridicat, lungimea periodei de umiditate se calculează de la inceperea ploii până când frunzele sunt uscate.
După calcularea lungimii perioadei de umectare a frunzelor, se calculează media de temperatură în timpul intervalului şi se consultă tabelul pentru a analiza dacă frunzele au fost umede îndeajuns pentru ca infecţia să apară.
Infecţiile secundare pot să apară când conidiile dezvoltate in urma infecţiilor primare (primele pete de rapăn pe frunze) sunt răspândite de picături de ploaie. Ca şi în cazul infecţiilor primare, cele secundare apar numai când umiditatea iniţiată de precipitaţii este prezentă pentru o perioadă îndeajuns de lungă, pentru o temperatură dată.
Deoarece infecţiile secundare se pot produce atât ziua cât şi noaptea, se calculează tot timpul scurs de la începutul precipitaţiilor şi nu numai orele de pe timpul zilei.
Perioadele de rouă sau de umiditate puternică (peste 90%) contribuie, de asemenea, la perioada efectivă de umectare dar nu joacă un rol important decât dacă sunt precedate de ploi.
Cu cât fructele se maturează, cu atât perioadele de umectare trebuie să fie mai lungi pentru ca infecţia să fie posibilă.
Perioadele de umiditate necesare pentru infecţia pe fructe sunt mai lungi decât cele necesare pentru infecţia pe frunze.
In livezile în care infecţia primară pe frunze a fost redusă, putem reţine perioada cea mai lungă necesară apariţiei infecţiei pe fructe numai acolo unde rapănul pe fructe ridică probleme .

COMBATEREA INTEGRATĂ A BOLII ȘI MĂSURILE DE PROTECȚIE APLICATE ÎN LIVEZILE DE MĂR

Cultivarea de soiuri rezistente
Gruparea soiurilor, la plantare, în funcţie de gradul de rezistenţă (este posibilă, astfel, aplicarea diferenţiată a tratamentelor).
-Reducerea sursei de infecţie: îngroparea prin arătură, a frunzelor căzute, tăierea şi arderea lăstarilor infectaţi, eliminarea pomilor bătrâni, răpănoşi, din vecinătatea livezilor tinere. Atenţie: aportul de uree înainte de căderea frunzelor favorizează degradarea periteciilor dar poate avea efecte secundare de nenglijat (ulceraţii, Nectria). Adunarea sau distrugerea frunzelor toamna reduce notabil inoculul.
-Protecţie chimică. In perioada de repaus: Zeamă sulfocalcică - 20 %, Polisulfură de bariu - 6 % . In perioada de vegetaţie, primul tratament se face la dezmugurire, al doilea în faza de buton roşu - începutul înfloritului, al treilea - la sfârşitul înfloritului. Tratamente preflorale: produse cuprice; la sfârşitul înfloritului: fungicide carbendazimice; în funcţie de avertizare, tratamentele continuă, alternând produse din diferite grupe chimice. Pentru controlul simultan al făinării: fungicide polivalente
-În condiţii de atac mediu sau slab: tehnica S.A.T. (Single Application Treatment): un singur tratament la dezmugurit, într-o concentraţie mai mare (ex. ditianona - 0,6%). In acest mod se asigură protecţia pomilor timp de o lună.

Poziţionarea tratamentelor
-Intervenţie “stop” când riscul este atins:
a) cu un produs de contact sau penetrant în cele 24-48 ore după iniţierea perioadei de umectare favorabile infecţiei;
b) cu un produs curativ (tip IBS – Inhibitor al Biosintezei Sterolilor) în 3-5 zile dupa iniţierea umectării frunzelor (în funcţie de produs)
repetarea tratamentelor: în caz de spălare a produsului (protecţia este deficitară în cazul a 20-25 mm precipitaţii); în caz de creştere vegetativă: frunzele formate după tratament nu sunt suficient protejate, cu excepţia cazului utilizării unui produs sistemic


Pentru distrugerea rezervei biologice o importanţă deosebită au arăturile de toamnă pentru încorporarea frunzelor căzute pe sol, precum şi adunarea tuturor fructelor şi tăierea lăstarilor atacaţi de rapăn şi înlăturarea acestora din livadă.
Pentru prevenirea pagubelor prin măsuri chimice este necesar să se aplice tratamentele, ţinând cont de biologia ciupercii corelată cu fenologia soiurilor, cu condiţiile climatice, precum şi cu modul de acţiune şi cu remanenţa fungicidelor folosite, determinate fiind de rezerva biologică a ciupercii din livada respectivă.
Este necesar să se aplice 4 -18 tratamente chimice preventive, în cazul soiurilor sensibile la avertizare din care 1 - 2 preflorale si 3 - 16 postflorale. În anii cu puţine precipitaţii, pagubele se pot preveni prin 3 - 5 tratamente, aplicate la avertizare.
Ideală este extinderea în cultură a soiurilor rezistente la rapăn, ca Prima, Priscilla, Sir Prise, Florina, în toate zonele unde sunt condiţii climatice foarte favorabile rapănului, care nu mai necesită tratamente speciale pentru prevenire. În ultimul deceniu opinia publică s-a dovedit a fi destul de sensibilă la problemele mediului înconjurător și ale sănătății oamenilor, și în toate țările lumii se consideră că protecția mediului înconjurător și protejarea consumatorilor constituie o problemă prioritară a cercetării agricole, fiecare domeniu de activitate fiind chemat să contribuie la realizarea acestui deziderat. În prezent, la tratamentele fitosanitare efectuate pentru combaterea agenților patogeni din plantațiile pomicole se folosesc aproape în excusivitate produse chimice.
Este cunoscut faptul că produsele chimice prezintă neajunsuri cum ar fi: toxicitate ridicată pentru om și mediul înconjurător, distrugerea faunei folositoare, reziduuri toxice în fructe, apariția fenomenului de rezistență, etc.
Obiectivele prioritare sunt: reducerea numărului de tratamente cu produse chimice și înlocuirea acestora cu bioinsecticide, biofungicide de tip ˮRCIˮ regulatori de creștere ai insectelor, etc. Aceste produse prezintă avantajul unei toxicități foarte scăzute față de om și mediul înconjurător, unele fiind chiar inofensive.
Utilizarea extractelor vegetale pentru combaterea bolilor se înscrie în tendințele europene pentru agricultura durabilă, realizându-se astfel produse complementare produselor de sinteză industrială care, deși au eficacitate mare în combatere, prezintă riscul efectelor secundare prin acumularea în plante și, prin aceasta, transmiterea toxicității lor la animale și implicit la om.
Pe plan internațional, în zonele de practicare a agriculturii biologice din cadrul UE, se utilizează în mod curent extracte vegetale din plante proaspete, drept produse fitosanitare (extractele din alge marine, extractele din diverse plante de cultură în stare proaspătă, etc.), pentru încadrarea produselor obținute în standardele UE, referitoare la agricultura biologică.
Prin utilizarea în fitoprotecția culturilor agricole a produselor de origine vegetală se reduce riscul de contaminare și poluare a mediului cu compuși de sinteză, permițând obținerea de ˮproduse ecologiceˮ, România fiind o țară cu un potențial mare, insuficient exploatat până la această dată.
O modalitate de control a maladiilor plantelor constă în inducerea și creșterea mecanismelor proprii de apărare a plantelor (fitoalexine și elicitori), ceea ce ar evita utilizarea componentelor toxice pentru plante.
Unul dintre obiectivele cercetării de noi compuși cu utilizări fitosanitare este de a căuta noi structuri din surse naturale vegetale. Mulți cercetători, în deosebi din tări cu o biodiversitate sporită au contribuit la detecția de noi compuși proveniți din plante medicinale pentru utilizări fitosanitare .
În programele de fitoprotecție sanitară care includ substanțe active vegetale, cunoașterea rezistenței plantelor față de atacul patogen este absolut necesară, la obținerea acesteia contribuind deopotrivă mecanisme pasive și active .
Rezistența pasivă pe cale chimică este asigurată de prezența în extractele vegetale a diferitelor substanțe antimicrobiene, care inhibă dezvoltarea paraziților sau distrug bacteriile și ciupercile parazite. Din această categorie fac parte: fenolii, flavonele, terpenele, saponinele, etc. Aceste preparate nu exclud pesticidele, ci doar le limitează rolul și locul în tehnologia convențională de combatere a bolii.
Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor mărului are ca scop reducerea numărului de tratamente chimice, utilizarea pesticidelor slab toxice şi selective, folosirea metodelor biologice (utilizarea biopreparatelor, lansări de zoofagi) şi biotehnice (capturarea în masă a masculilor), aplicarea tratamentelor la avertizare şi numai la depăşirea pragului economic de dăunare.
Un sistem orientativ de combatere integrată a bolilor şi dăunătorilor din livada de măr presupune îmbinarea următoarelor elemente:
- folosirea de material săditor sănătos la înfiinţarea plantaţiilor;
- cultivarea de soiuri rezistente la boli, dăunători, secetă, ger;
- aplicarea unei agrotehnici corespunzătoare;
- aplicarea a 1-2 tratamente de iarnă, prefloral şi 4-5 tratamente postflorale;
- folosirea în timpul perioadei de vegetaţie a pesticidelor sistemice şi selective pentru protejarea faunei utile (naturală şi lansată);
- utilizarea diferitelor metode biologice;
- utilizarea metodelor biotehnice;
- utilizarea mijloacelor specifice de reglare a tratamentelor (prognoza şi avertizarea, pragul economic de dăunare – PED, raportul entomofagi/dăunători etc.);
- specificul culturii şi al organismelor dăunătoare (pepiniere, plantaţii tinere);
- alegerea tipului corespunzător de maşini şi aparate pentru efectuarea tratamentelor fitosanitare;
- integrarea tehnologiei de combaterea a bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în tehnologia de cultură.
Folosirea de material săditor sănătos la înfiinţarea plantaţiilor de măr reprezintă un element esenţial în asigurarea unei plantaţii bine încheiate şi sănătoase. Astfel, se verifică riguros materialul săditor pentru a fi liber de ponte şi patogeni (virusuri, micoplasme şi bacterii).
Crearea de soiuri rezistente (la boli, dăunători, secetă şi ger) şi introducerea lor în producţie reprezintă una din verigile importante ale conceptului de luptă integrată.
Sensibilitatea soiurilor poate fi de natură genetică, dar depinde foarte mult şi de momentul pornirii în vegetaţie, al înfloririi şi maturării fructelor, adică soiuri extratimpurii, timpurii, mijlocii sau tardive în corelaţie cu condiţiile climatice din perioada respectivă. Dintre soiurile de măr rezistente la rapăn şi/sau făinare, ger şi secetă amintim: Romus 2 (rezistenţă bună la rapăn), Romus 3 (rezistenţă bună la ger, secetă, rapăn şi făinare), Prima (rezistenţă la făinare şi foarte rezistent la rapăn), Pioner (soi complet, rezistent la rapăn şi făinare), Voinea (rezistent la rapăn şi făinare), Auriu de Bistriţa (rezistent la făinare şi rapăn), Generos (rezistent la rapăn şi făinare), Starkrimson (rezistenţă bună la făinare şi potrivit la rapăn), Golden Delicious (rezistent la ger).
Aplicarea unei agrotehnici corespunzătoare are o deosebită importanţă în reducerea populaţiilor de patogeni şi dăunători, deoarece, pe de o parte, creează condiţii optime de dezvoltare pentru plante făcându-le mai rezistente la atac, iar pe de altă parte, au efecte negative directe asupra dezvoltării şi înmulţirii organismelor dăunătoare.
Combaterea chimică a organismelor dăunătoare din cultura de măr reprezintă o componentă de bază în combaterea integrată, dacă respectă cerinţele protecţiei mediului.
Combaterea integrată a patogenilor şi dăunătorilor la măr este relativ complicată din cauza numărului mare de tratamente, precum şi a sensibilităţii soiurilor, existente în cultură, la atacul diferiţilor patogeni (Erwinia amylovora, Podosphaera leucotricha, Venturia inequalis).
Toate acestea ne obligă sa executăm un număr mare de tratamente cu pesticide, care atrag după ele o serie neajunsuri ca: reziduuri toxice in sol şi pe fructe, apariţia de noi organisme mai rezistente faţă de pesticide.
Eficacitatea tratamentelor de prevenire şi combatere depinde de aplicarea lor la momentul optim cu folosirea celor mai bune produse şi de corectitudinea tratamentului. Pentru reducerea numărului de tratamente şi implicit a poluării fructelor şi mediului înconjurător, tratamentele se vor efectua numai la avertizare şi după punerea unui diagnostic corect.
Prin folosirea în timpul perioadei de vegetaţie a pesticidelor sistemice şi selective se asigură protejarea faunei utile (naturală şi lansată). Produsele cu selectivitate fiziologică ridicată sunt cele pe bază de: pirimicarb, naled, fosalon, tetraclorvinfos, diflubenzuron, clorfluazuron, endosulfan etc. De asemenea, produsele din grupa inhibitorilor sintezei chitinei şi cele biologice au o specificitate ridicată şi reduc efectele negative ale chimizării.
Tehnologiile de combatere integrată a bolilor şi dăunătorilor utilizează tratamente în perioada de repaus vegetativ, întrucât acestea asigură un anumit grad de selectivitate tehnologică şi reduc populaţiile de organisme dăunătoare.
Sistemele de combatere integrată trebuie să conţină mijloace specifice de reglare a tratamentelor. Reglarea tratamentelor, în special a celor chimice şi biologice, este necesară pentru a înlocui tratamentele de tip profilactic, la acoperire, calendaristice sau pur fenologice. Aceasta se poate realiza folosind prognoza şi avertizarea (pe baza ciclurilor biologice), sensibilitatea soiurilor cultivate la atacul diverşilor patogeni şi dăunători; rezerva biologică a sursei de infecţie din anul precedent capabilă să producă infecţiile secundare din anul următor, fazele fenologice de dezvoltare a pomilor, momentele în care pomii sunt susceptibili la infecţii, condiţiile climatice, pragul economic de dăunare, corelaţia entomofagi/dăunători etc.
Sistemele de combatere integrată trebuie incluse în tehnologia de cultură, întrucât multe elemente agrotehnice sunt comune şi au un rol mare în distrugerea organismelor dăunătoare.

Concluzii
• Rapănul mărului(Venturia inaqualis) reprezintă una din cele mai periculoase boli în livezile de măr;
• Boala este cunoscută în toate ţările globului unde se cultivă mărul;
• Agentul patogen este un parazit facultativ, prezentând două faze, una parazitară şi una saprofită, fiecare având un rol în ciclul evolutiv al bolii;
• Boala se manifestă pe frunze, pe peduncul, pe sepale, pe fructe şi mai rar pe lăstari;
• Infecţiile primare se produc de îndată ce temperatura a depăşit 60C şi au căzut 0,3 mm precipitaţii, frunzele rămânând umede timp de 30 de ore;
• Pentru distrugerea rezervei biologice o importanţă deosebită au arăturile de toamnă pentru încorporarea frunzelor căzute pe sol, precum şi adunarea tuturor fructelor şi tăierea lăstarilor atacaţi de rapăn şi înlăturarea acestora din livadă.

Bibliografie
 www.horticultorul.ro
 www.agroazi.ro
 www.agromec.net
 www.agravista.md
 www.gazetadeagricultura.info
 www.agricultura-romania.ro







Bolocan Luminita

Mesaje : 10
Data de inscriere : 25/01/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum