Mana vitei de vie

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Mana vitei de vie

Mesaj  Bolocan Luminita la data de Mar Ian 25, 2011 4:40 pm

Mana vitei de vie -Plasmopara viticola

Mana vitei de vie este originarã din America de Nord unde a fost observatã încã din anul 1834.In urma schimburilor comerciale mana a fost introdusã în Europa mai întâi în Franta unde primele infectii au fost observate în anul 1878.De aici mana s-a rãspândit cu mare rapiditate în toatã Europa determinând alãturi de filoxerã, pagube considerabile plantatiilor viticole.

La noi în tarã mana a fost observatã în 1887,în podgoriile Buzãului, dar se pare cã totusi a apãrut mai devreme, deoarece în tãrile limitrofe a fost semnalatã încã din 1881.

Mana este cea mai pãgubitoare boalã a vitei de vie, pierderile de recoltã datorate acestei boli apar nu numai în anul în care ea se manifestã cu intensitate ci si în anii urmãtori. Pierderile de recoltã pot varia de la 10% pânã la 70-80%, în functie de conditiile climatice din anul respectiv.

Simptome. Atacul de manã se manifestã pe toate organele aeriene ale vitei de vie :frunze, lãstari, cârcei, flori, ciorchini, boabe. (Fig.1)

Atacul pe frunze. Atacul de manã pe frunze este cel mai frecvent, dar nu si cel mai pãgubitor. Frunzele pot fi atacate la toate vârstele începând de când au o suprafatã de 6 cm².

Suprafata optimã pentru infectie este de 10-25 cm, adicã atunci când frunza prezintã ostiola stomatelor deschisã si pânã când îmbãtrânesc, moment în care manifestã rezistentã sporitã la manã.

Rezistenta la îmbolnavire a frunzelor bãtrâne poate fi explicatã prin hidratarea scãzutã a tesuturilor, presiunea osmoticã ridicatã, procentul mai mare de potasiu si pH-ul neutru sau alcalin pe care îl prezintã sucul celular.

Petele de manã au aspect diferit în functie de momentul când se produce infectia.



Fig. 1. Mana vitei de vie - Plasmopara viticola

Simptome de atac pe frunze

a - stadiul de pete undelemnii 1 - pe partea superioara, 2 - pe partea inferioara

b - atac avansat (necrozare); c - pete mozaicate

Primãvara petele au culoare galben-untdelemnie, au contur difuz si ating dimensiuni de la câtiva mm pânã la câtiva cm = stadiul petelor untdelemnii. Privite prin transparentã contrasteazã cu pãrtile învecinate ale frunzei ce-si pãstreazã culoarea verde - intens.

Cu timpul centrul acestor pete se brunificã, luând aspect ars = stadiul de arsuri pe frunze. In dreptul petelor, pe partea inferioarã a frunzei se constatã prezenta unui puf albicios, format din conidioforii cu conidiile ciupercii. Frunzele parazitate se desprind usor de lãstar si butucul rãmâne defoliat.

In functie de conditiile climatice - temperaturã ridicatã în jur de 20-22°C si umiditate accentuatã, ce pot determina o perioadã de incubatie foarte scurtã, faza de pete untdelemnii poate sã nu aparã, iar frunzele vor prezenta pe fata inferioarã puful albicios caracteristic.

La soiurile cu struguri rosii sau negri petele de manã sunt înconjurate de un halou visiniu, iar la cele rezistente fatã de boalã petele se necrozeazã, iau o formã colturoasã si sunt limitate ca întindere datoritã reactiilor celulare de apãrare a plantei împotriva ciupercii.

Toamna pe frunze apar pete mici si colturoase, neregulate de 1-2 mm diametru, foarte numeroase, risipite pe suprafata limbului. In dreptul lor tesuturile se brunificã, în timp ce restul frunzei rãmâne de culoare verde. Aceastã formã de atac poartã numele de pete în mozaic si în aceastã fazã ciuperca nu mai produce pe fata inferioarã a limbului conidiofori cu conidii.

Atacul pe lãstari. In acest caz boala se manifestã în anii ploiosi si mai ales pe lãstarii tineri, verzi. Se observã aparitia de pete brun rosiatice acoperite de conidiofori cu conidii, care formeazã un puf alb. Atât din cauza atacului direct pe lãstari cât si a pierderii de timpuriu a frunzelor, lãstarii nu se mai lignificã complet si neajungând la maturitate, degerã în timpul iernii. Atacul se poate manifesta si pe lãstarii mai evoluati si lignificati, sub forma unor pete alungite de culoare brun-violacee dispuse în prejma nodurilor, în dreptul cãrora scoarta este mortifiatã. Coardele atacate nu se matureazã normal iar amidonul acumulat în celule se gãseste în cantitate mai redusã decât coardele sãnãtoase.

Atacul pe cârcei. Cârceii pot fi infectati fie la vârful lor fie la punctul de ramificatie. Ei se brunificã si sunt acoperiti de puful albicios alcãtuit din conidiofori cu conidii.

Atacul pe ciorchinii tineri. Aceasta este forme cea mai gravã de atac, dar nu si cea mai frecventã. Are loc în anii foarte ploiosi, în care caz toti ciorchinii pot fi distrusi. Infectia se face prin pedunculul inflorescentelor, prin flori sau prin partea lãtitã a pedicelului de la baza boabelor. Acestia se îngãlbenesc si se acoperã de conidiofori cu conidii pe timp umed sau se usucã pe timp secetos.

Atacul pe boabe. Infectia pe boabe poate avea loc de la formarea lor pânã la pârgã. Atacul este cu atât mai pãgubitor cu cât are loc mai de timpuriu. Dupã faza în care se gãsesc boabele în momentul infectiei si dupã conditiile climatice, mana se prezintã sub douã aspecte deosebite, care poartã si denumiri diferite :

Putregaiul cenusiu al boabelor, apare pe boabele tinere, pe vreme umedã, infectia având loc în timpul înfloritului si imediat dupã înflorit. Bobitele se acoperã cu conidiofori cu conidii, deoarece ovarele tinere prezintã stomatele epidermei deschise, nesuberificate, ceea ce permite iesirea acestora la exterior. La noi în tarã putregaiul cenusiu este cel mai frecvent si produce cele mai importante pagube. Acest aspect mai este cunoscut si sub numele de "rot gris".

Putregaiul brun, apare pe boabele mai mari, când infectia se face prin peduncul si receptacul. Boabele atacate se brunificã, se zbârcesc si cad iar pe suprafata lor nu apare puful format din conidiofori cu conidii. Acest aspect parazitar întâlnit pe boabe mai dezvoltate. este cunoscut si sub numele de "rot brun".

Agentul patogen. Mana este produsã de Plasmopara viticola (B. et C) Berl. et de Toni, din familia Peronosporaceae , ordinul Oomycetales, clasa Phycomycetes.

Aparatul vegetativ al ciupercii este un sifonoplast intercelular ce trimite în celulele parazitate haustori sferici sau piriformi. Dupã o perioadã de hrãnire, ciuperca emite în afarã, prin ostiola stomatelor, prelungiri ale sifonoplastului, ramificate monopodial - conidioforii - acestia sunt hialini, cu 3-4 ramuri perpendiculare între ele, ultimele ramuri purtând numele de sterigme, de care se prind conidiile.

Aceste conidii sunt mici si se numesc microconidii (sau conidii secundare, de varã), ele sunt lat ovale sau elipsoidale, hialine, de 17-30x10-16µ si au membrana netedã si subtire. Ele se formeazã în numãr foarte mare - între 200-300, sunt usoare si servesc la propagarea ciupercii si producerea de infectii în cursul verii. Microconidiile sunt luate de curentii de aer si duse la distante mari. Ele îsi pot pãstra viabilitatea timp de 7-8 zile. Ajunse pe organele vitei de vie ele germineazã rezultând 5-8 zoospori biflagelati, reniformi, din care iau nastere filamentele de infectie ce pãtrund prin ostiola stomatelor în tesuturile plantei gazdã. Aceste infectii poartã denumirea de infectii sau contaminãri secundare.

Toamna, începând din luna august si pânã în octombrie, în frunzele cu pete de mozaic, ciuperca formeazã oogoane si anteridii iar apoi ca urmare a procesului sexual de oogamie sifonogamã apar oosporii, organe de rezistentã si de iernare ale patogenului. Oosporii sunt sferici, de culoare brunã si prevãzuti cu un endospor, un exospor si un epispor ce rezultã din resturile de citoplasmã a oogonului fecundat. Numãrul oosporilor variazã în functie de sensibilitatea soiurilor de vitã de vie fatã de manã dar si de conditiile climatice ale anului respectiv.

Primãvara oosporii germineazã la suprafata solului, îmbibat cu apã si la temperaturi de peste 10°C oosporul crapã, endosporul se alungeste si formeazã un promiceliu terminat cu o macroconidie ce contine 15-20 zoospori flagelati. Ele se mai numesc si conidii primare sau de primãvarã si prin ele se pot produce infectii primare, primãvara. Zoosporii eliberati din macroconidii, care se aflã în bãltoacele din jurul butucilor sunt proiectati pe partea inferioarã a frunzelor îsi resorb flagelii, produc filamente de infectie si pãtrund în tesuturile plantei gazdã prin ostiola stomatelor. Deoarece zoosporii germineazã esalonat, infectiile primare au loc din aprilie pânã în luna iunie. Este posibil ca oosporii sã germineze de timpuriu, înainte ca vita de vie sã intre în vegetatie, iar în acest caz, infectia primarã nu poate avea loc decât dupã ce apar organele plantei receptive la manã.

Dupã infectiile primare sau secundare urmeazã perioada de incubatie, perioadã în care ciuperca se dezvoltã intracelular, se hrãneste pe seama tesuturilor parazitate iar pe frunze apar petele untdelemnii.

Manifestarea bolii este marcatã de aparitia conidioforilor cu microconidii. Contaminãrile secundare cu ajutorul microconidiilor se pot repeta de mai multe ori în timpul perioadei de vegetatie, în functie de frecventa ploilor ce mentin picãturile de apã pe organele vitei de vie.

In anii de manã, numãrul infectiilor secundare poate ajunge la 10-15 si chiar mai mult. Atât infectia primarã cât si cea secundarã depind de o serie de factori : apa de ploaie sã stagneze în vie sau sã existe un exces de apã în sol, temperatura optimã pentru germinarea oosporilor este de 23°C, stadiul de vegetatie al vitei de vie - pentru ca infectia primarã sã aibã loc, frunzele trebuie sã aibã suprafata de cel putin 6 cm.

Intr-o infectie secundarã se disting trei faze: contaminarea - pãtrunderea tubului germinativ al zoosporilor rezultati din germinarea microconidiilor prin orificiul stomatelor, proces care are loc în proportie de 90-100% pe fata inferioarã a frunzelor; incubatia -este perioada dintre contaminare si aparitia primelor simptome de boalã ; durata incubatiei este în functie de temperaturã si în tara noastrã dureazã în medie 7 zile; aparitia conidioforilor si microconidiilor - are loc noaptea la temperatura optimã de 18-23°C.

Combatere. Se recomandã un complex de mãsuri de profilaxie si combatere : arãturi adânci,sau strângerea si arderea frunzelor cãzute toamna - pentru a se împiedica aparitia infectiilor primare. Evitarea plantãrii prea dese, legarea corectã pe spalier pentru o mai bunã aerisire, drenarea terenurilor pentru ca apa sã nu bãlteascã în vie. Pãstrarea terenului curat de buruieni pentru a se evita atmosfera umedã propice infectiilor de manã.

Efectuarea la timp a tuturor lucrãrilor culturale: prasile, legat, copilit, ciupit,tãieri corecte. Aplicarea îngrãsãmintelor în mod echilibrat, evitându-se excesul de azot. Singurele metode eficace de combatere sunt tratamentele chimice, fãrã de care cultura nu poate fi realizatã. Se foloseste zeama bordelezã în diferite concentratii (0,5-1%), în functie de conditiile climatice si de faza de vegetatie a plantei. De regulã se fac patru stropiri dar în anii de manã se poate ajunge la 8-10 tratamente, fololosindu-se 500-1500 l sol la hectar. Momentele de aplicare a tratamentelor sunt prevãzute de statiile de avertizare. In afarã de zeama bordelezã se mai recomandã patru tratamente la avertizare cu oxiclorurã de cupru sau patru tratamente cu Cimoxanil + oxiclorurã de cupru sau cu produsul sintetic Ridomil 25 care are actiune preventivã si curativã. O mãsurã eficace este si folosirea de port altoi care sã sporeascã rezistenta altoiului la manã cum sunt : Vitis riparia, Vitis berlandieri si Vitis labrusca.

Se recomandã crearea si folosirea de soiuri rezistente la manã : Triumf, Negru vârtos, s.a. Dintre soiurile de masã si de vin sunt mai sensibile la atacul de manã: Afuz-Ali, Muscat Hamburg, Cardinal, Riesling Ialian, Feteascã regalã, Feteascã albã.

Bolocan Luminita

Mesaje : 10
Data de inscriere : 25/01/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum