Fãinarea vitei de vie

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Fãinarea vitei de vie

Mesaj  Bolocan Luminita la data de Mar Ian 25, 2011 3:49 pm

Fãinarea vitei de vie - Uncinula necator

Fãinarea vitei de vie sau oidium -ul este o boalã originarã din America de Nord. In Anglia, a fost semnalatã în 1845,de unde apoi s-a rãspândit în toate tãrile europene.

La noi în tarã a fost semnalatã în 1851. Astãzi se întâlneste în podgoriile din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, uneori putând depãsi pierderile produse de manã.

Simptome. Sunt atacate toate organele vitei de vie: frunze, lãstari ierbacei, ciorchini, boabe, din primãvarã pânã toamna târziu. (Fig. 1)



Fig. 1. Fainarea vitei de vie - Uncinula necator

a - atac pe frunze; b - atac pe ciorchini


Pe frunzele bolnave se observã o pâslã albicioasã, constituitã din miceliul ciupercii, formând petele mai mult sau mai putin întinse, pe ambele fete ale limbului. Sub pâsla de miceliu, tesuturile bolnave sunt brunificate, necrozate. Frunzele atacate îsi rãsucesc marginile în sus, se usucã si rãmân prinse de coarde.

Pe lãstari nelignificati, se observã aceleasi pete albicioase, uneori pulverulente. Lãstarii sunt opriti din crestere, frunzele se încretesc, aceastã formã de atac fiind denumitã si "drapel", dupã aspectul pe care îl prezintã.

Pe lãstarii lignificati, se observã numai pete brun roscate.

Atacul pe flori, este foarte grav dar se manifestã destul de rar. Florile atacate se brunificã si se usucã.

Pe ciorchini, atacul este frecvent si pãgubitor. Boabele sunt atacate în toate fazele de dezvoltare. Ele sunt acoperite de o pâslã albicioasã sub care pielita bobului se necrozeazã si crapã continutul se scurge si sâmburii devin aparenti. In atacuri puternice, toate boabele sunt crãpate iar ciorchinii distrusi în totalitate emanã de la distantã un miros de mucegai.

Cãtre sfârsitul verii pe organele atacate apar niste puncte negre, care sunt periteciile ciupercii.

Agentul patogen. Fãinarea vitei de vie este produsã de Uncinula necator (Schw.) Burr., din familia Erysiphaceae, ordinul Perisporiales, clasa Ascomycetes.

Miceliul ciupercii este ectoparazit, iar ca organe de fixare prezintã apresori din dreptul cãrora se diferentiazã haustori în formã de balonase, care pãtrund în celulele epidermice.

Pe miceliu se formeazã conidioforii ciupercii care sunt simpli, putin flexuosi la bazã si poartã lanturi scurte de conidii. Conidiile mature sunt elipsoidale, gãlbui, ele rãspândesc ciuperca în perioada de vegetatie - aceastã formã conidianã a ciupercii este cunoscutã sub numele de Oidium tuckeri.

Cãtre sfârsitul verii pe organele atacate se formeazã peritecii (cleistotecii), la început gãlbui apoi negricioase, sferice cu perete subtire parenchimatic. Ele sunt prevãzute cu apendici lungi, de 3-7 ori mai lungi decât diametrul periteciei si rãsuciti spre vârf în formã de cârjã sau în spiralã. In peritecii se formeazã mai multe asce ovoide cu câte 4-6 ascospori, elipsoidali hialini si unicelulari.

Ciuperca ierneazã sub formã de miceliu de rezistentã în scoartã si în mugurii lãstarilor infectati sau sub formã de peritecii.

Primãvara miceliul intrã în activitate, odatã cu pornirea în vegetatie a vitei de vie, pe miceliu se diferentiazã conidiofori cu conidii prin care se fac infectiile primare. Pe parcursul perioadei de vegetatie, ciuperca se rãspândeste prin conidii care produc infectii secundare.

Cercetãrile au arãtat cã ascosporii au rol redus în infectiile de primãvarã deoarece ,în conditiile din tara noastrã, ei ajung la maturitate toamna, iar cei care nu se degradeazã pânã primãvara, nu-si mai pãstreazã viabilitatea.

Boala este favorizatã de temperaturi ridicate, în jur de 20-25°C, când perioada de incubatie este între 7-10 zile, mai ales în perioadele de secetã.

Dupã ce s-au produs infectiile, evolutia bolii este favorizatã de temperaturi cuprinse între 18 -25°C,si de umiditatea moderatã a aerului, cuprinsã între 50-80%, când atacul pe ciorchine si boabe produce pagube forte mari.

Ploile abundente împiedicã evolutia bolii pe de o parte deoarece conidiile nu germineazã în picãturile de apã si pe de altã parte este împiedicatã evolutia bolii prin " spãlarea" conidiilor.

Deseori în naturã, se observã hiperparazitismul ciupercii Cicinnobolus cesatii care distruge miceliul si conidiile de Oidium.

Combatere. Se recomandã urmãtoarele mãsuri de profilaxie : pentru a reduce sursa de infectie din plantatie, se recomandã ca lãstarii atacati sã fie distrusi prin ardere, iar butucii puternic infectati ce constituie focare de infectie, vor fi scosi si arsi, aplicarea corectã a lucrãrilor de întretinere: tãiat, legat, prãsit, combaterea buruienilor. Aplicarea corectã a îngrãsãmintelor evitându-se excesul de azot. Se recomandã urmãtoarele mãsuri de combatere chimicã : înainte de pornirea în vegetatie, plantele vor fi stropite cu zeamã sulfocalcicã sau Dibutox 1-1,5%. dupã pornirea în vegetatie când lãstarii au câtiva cm plantele se prãfuiesc cu sulf pulbere; al doilea prãfuit se executã înainte de înflorire sau chiar în timpul înfloritului iar al treilea se face pe ciorchini, când bobitele sunt mici, continuându-se pânã acestea ajung în pârg. Prãfuirile cu sulf trebuie fãcute dupã ce roua s-a ridicat pentru a evita aparitia arsurilor pe frunze iar în caz de temperaturi ridicate se va prãfui solul de la baza butucilor. Tratamente curative cu Karathan 0,04-0,08%, Morestan 0,04-0,05% sau cu fungicide sistemice pe bazã de Benomyl cât cu diferiti tiofanati. Se recomandã cultivarea de soiuri de vitã de vie rezistente. Soiurile de vitã de vie cu pielita boabelor subtiri, cu ciorchine de boabe dese si albe sunt mai sensibile decât cele cu boabe cu pielita groasã si coloratã. Soiuri sensibile: Riesling Italian, Muscat Ottonel, Cabernet Sauvignon, Grasã de Cotnari, Feteascã albã. Soiuri rezistente: Select, Traminer roz, etc.

Bolocan Luminita

Mesaje : 10
Data de inscriere : 25/01/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum